| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Riri Sylvia ManorStalactite, stalagmite În odăile apoase ale creierului Stalactitele şi stalagmitele iubirii îngheţate Îşi picură stropii pe retină Ca o rutină De chin chinezesc Chelălăind Şi umblând cu cheta printre sturzi. Dar când va ierna de-adevăratelea Prin odăile apoase ale creierului meu, Fi-vor total încremenite în gheaţă Stalactitele şi stalagmitele Şi nu îşi vor mai picura stropii pe retina Ca o rutină De chin chinezesc. Sau poate abia ATUNCI Va începe Chinul: Nu se va mai întâmpla nimic. Nu scrii... Nu scrii când vrei să scrii Nu iubeşti când vrei să iubeşti Nu găseşti când vrei să ţii căutarea în mâini Nu te prosteşti când vrei să te pierzi Numai pe nepusă masă Se aşterne ca din pământ, Ca din rai, Ca din iad Uluitoarea scriitură, Uluitoarea dragoste, Uluitoarea prostie caraghios de deşteaptă De te lingi pe degete cu omleta de trăznet, Omleta de trăznet Care din senin ţi-a fulgerat creierul rămas gură cască... Dar iată că acum Terminându-mi-se omleta de trăznet Îmi pun tocul calculatorului în cui ca pe o potcoavă Păscând paştele cailor Sau îmi pun tocul calculatorului în cui ca pe o aşteptare A unui imprevizibil re-load Copil trist Un copil trist pe care îl iubesc fără aproape speranţă. Copil care a ajuns la vârsta de patruzeci de ani şi nu a găsit dragostea adevărată pentru el însuşi, pentru limitele sale, pentru limitele celorlalţi. Copil flămând de emoţii şi de sentimente pe care nu le are. Copil care nu ştie să râdă şi de el însuşi, care nu are busola îndreptată înspre Nordul altora, copil cu care mă aflu într-o simbioză unilaterală de dragoste, şi căruia nu îi pot ajuta cu nimic oricât aş vrea. Să dai totul nu aceasta este poliţa de asigurare dacă există poliţă de asigurare în vigoare, dacă există. Copil în vârstă de patruzeci de ani care nu se împacă cu faptul atât de simplu că lumea nu îţi e în palmă ca în copilărie, că vine timpul curajului de a te înţărca de speranţe nepotrivite celor umani, că vine timpul să te împaci şi cu găurile negre din cosmos, timpul să iubeşti mirosul prezentului, palpabil, timid, carnal, nuanţat să iubeşti timpul cel mai bun cu putinţă acum şi aici, posedând cătuşe, posedând aripi şi posedând cuvintele cu toate acestea ca tot ce e cel mai important se află scris între rânduri, şoapta abia perceptibilă. Copil în vârstă de patruzeci de ani, dragostea de mamă se zvârcoleşte neputincioasă în preajma ta. Tu trebuie să înveţi singur separarea nuanţelor, după cum separau odată grăunţele de aur de nisipul râului departe undeva în vestul cel sălbatec De fapt lumea toată e un amestec de vest sălbatic şi nu-i chip să îl evităm copiilor noştri, se pare. Copil în vârstă de patruzeci de ani numai tu singur poţi să arunci ancora în pământul atât de diferit, atât de apropiat al celorlalţi şi eliberat de orice bulshit să navighezi în direcţia ta şi a lor. Copil în vârstă de patruzeci de ani mai poţi avea încă atât de multe lucruri şi atât de multă iubire de la Dumnezeul din tine... |